Potrivit strategiei de aliniere a salariilor minim și mediu din România, la cele din UE, implicit, se vor alinia și pensiile. Acestea trebuie să permită pensionarilor să poată avea o  viață autonomă și să răspundă trebuințelor și necesităților lor pentru a avea o viață demnă și utilă în societate.

Statul trebuie să-și asume rolul constituțional (art. 47) de garant al asigurării unui nivel de trai decent pentru toți cetățenii săi. Pensionarii nu sunt și nu trebuie să devină cetățeni de rangul al doilea. Nivelul de experiență, înțelepciune de viață, de competență si expertiză specializată după o carieră profesională de zeci de ani, merită împlinit social prin valorificarea în interesul societății spre beneficiul tuturor si spre satisfacția pensionarului că este prețuit și respectat. Statul nu trebuie să considere că plata pensiilor ar fi o favoare pe care o face pensionarilor. Pensionarii și-au constituit anticipat pensiile prin plata lunară a contribuțiilor corespunzătoare. Faptul că statul a utilizat aceste sume în alte scopuri și că nu a gestionat eficient fondurile constituite din aceste contribuții nu pot constitui scuze pentru derobarea de responsabilitate a statului. De aceea trebuie reformată din temelii politica de gestionare a fondurilor de pensii atât pentru pilonul I cât și pentru pilonul II. Strategia alinierii pensiilor la pensiile europene trebuie să pornească de la dimensionarea corectă a acestora astfel încât să satisfacă nevoile de trai, de siguranță, de îngrijire și sănătate, de afectivitate ale pensionarilor. Și trebuie corelată cu coșul zilnic. Demnitatea ființei umane, a omului la vârsta treia, când puterile fizice în mod natural îi scad, nu mai trebuie afectată și de un cuantum extrem de mic al mărimii pensiei. Asa ceva este nedemn din partea statului. Trebuie ca și cetățenii de vârsta a treia din România să poată trăi asemenea cetățenilor de vârsta a treia din țările dezvoltate ale Europei, cel puțin pentru faptul ca au lucrat în conditii mai grele decât in Occident. Adică, pensionarii români, să trăiască și să se bucure de viață, să fie autonomi, să poată călători și să nu devină o povară pentru copii sau familie. Modele de astfel de organizare există în lume. Importantă este voința politică de a le adopta și implementa pentru fiecare categorie de pensionari în parte. Pensionarii sunt o categorie de oameni cu o mare experiență de viață, experiență care ar putea fi utilizată dacă ar exista suficiente proiecte de dezvoltare în România și dacă România ar fi manageriată eficient și performat. Pensionarea este un drept și nu o obligație. Așa cum munca forțată este interzisă de lege și pensionarea forțată ar trebui interzisă de lege. Pensionarea, fiind un drept, ar trebui să se facă doar la cererea celui care dorește să devină pensionar. Iar menținerea în muncă a cetățenilor care au împlinit vârsta de pensionare ar trebui stimulată prin diminuarea contribuțiilor sociale. Angajarea pensionarilor și a șomerilor ar trebui, de asemenea, stimulată. Problema există pentru că guvernările nu au fost și, din păcate, nu sunt în stare să imagineze și să inițieze proiecte publice sau private pentru România care să absoarbă forța de muncă. La câte sunt de făcut în România a te plânge că ai șomeri ori pensionari care doresc să muncească și nu au unde, nu denotă altceva decât neputința și lipsa de competență și performanță de care au dat și dau dovadă guvernările. Strategia noastră pentru proiectul de țară „România Bunăstării” vizează atâtea proiecte câte vor fi necesare pentru ca românii să se întoarcă acasă, pentru ca toți șomerii să se poată angaja, pentru ca nimeni să nu mai poată fi pensionat forțat și pentru ca toți pensionarii care doresc să se reangajeze să poată să o facă. Salariul, în cazul reangajării, nu trebuie să afecteze pensia.

În articolul 47 din Constituție, se menționează în mod expres: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” Funcționează în prezent statul și instituțiile sale astfel încât să asigure cetățenilor un trai decent? Răspunsul, fără nici un fel de ezitare, este NU. După cum se cunoaște, nivelul de trai este condiționat, pe de o parte, de nivelul de dezvoltare economio-socială al unei țări și de asemenea, de nivelul de implicare al statului în susținerea cetățenilor aflați în situații dificile. Din păcate, tocmai în perioada crizei, adică atunci când oamenii se aflau în cea mai mare dificultate, Statul Român a ales cea mai proastă politică posibilă. Și anume, să se retragă cât mai mult din economie și din protecția socială, considerând că statul paternalist ar fi de natură comunistă și, prin urmare nu mai corespunde paradigmei sistemului capitalist în care economia românească evoluează. Nimic mai fals. Gândirea economică și politică a lumii a promovat, de mult, măsuri protecționiste pentru asigurarea bunăstării cetățenilor săi. De fapt, modelul statului bunăstării presupune că statul are un rol important și activ în asigurarea bunăstării cetățenilor prin mecanisme care să asigure echitate și echilibru social între diversele categorii sociale și evident pacea socială. Aceste obiective se asigură prin politici sociale, solidaritate socială, sprijinirea grupurilor defavorizate și asigurarea condițiilor de dezvoltare personală și profesională. Și aceste problematici nu sunt de sorginte comunistă. Este adevărat că statul comunist a pus un accent sporit pe astfel de componente de protecție socială însă ele au fost preluate de la alte sisteme de gândire socio-eonomică.

„Primele inițiative ale statului bunăstării modern nu apar în politicile unor țări socialiste, ci au încercat să propună soluții sociale la situații de criză ale pieței Germania (modelul asigurărilor sociale al lui Bismark), SUA (modelul keynesian) sau Marea Britanie (raportul Beveridge) (vezi și Waddan, 1997)” .

Din punctual de vedere al salariului minim lunar, România se situează pe ultimul loc loc în Europa (2021: 1.386 lei ”în mână” adică cca. 281 euro/lună) astfel că potrivit acestui indicator riscul de sărăcie în România este extrem de ridicat. Însă, în ultimele decenii și în special în perioada de criză, economia românească a fost supusă unui proces haotic și, de multe ori, corupt de destructurare ca urmare a unor politici de privatizare proaste, astfel încât ramuri întregi ale economiei au fost distruse iar fabricile au fost demolate și mașinile, utilajele și instalațiile au fost tăiate și vândute la fier vechi. Ca atare, în ulltimii ani și, în special în perioada crizei, economia a fost în general în descreștere. Odată cu descreșterea economiei a descrescut până la anulare și nivelul de protecție socială aducând întregi segmente populaționale în situații disperate. Pe mulți cetățeni, astfel de situații i-au determinat să părăsescă țara iar pe alții i-au adus în situații dramatice.

În concluzie acești ani au fost ani deosebit de grei în special pentru populație ca urmare a politicilor publice proaste și a cheltuirii nechibzuite a banului public. Ca urmare a acestor măsuri populația practic s-a revoltat iar în urma unor largi demonstrații în peste 60 de orașe din țară Guvernul a fost schimbat. Cu toate acestea cercul vicios „nivelul productivității – nivelul salariilor”, nu a fost rupt. Cum se va putea face această aliniere a salariilor din România la nivelul salariilor europene? Evident nu este un proces simplu și nu se poate face bătând din palme. Dar, în viziunea noastră, acest lucru, absolut necesar, este posibil de realizat în baza unui program strategic într-un orizont de timp de max. 10 ani cu negocierea și acceptarea acestuia de către întreaga societate.

Punctul de pornire al acestui proces îl constituie viziunea potrivit căreia numai  creșterea sectorului privat reprezintă motorul relansării economice iar creativitatea, inventica și  inovația constituie cheia acestui motor. Punerea în funcțiune a acestui motor, pe baze sănătoase și cu o alinierea treptată, cu un indice anual de creștere, min. 10% pe an, raportat la valoarea europeană a salariilor, astfel încât în  orizontul de timp avut în vedere, în viziunea noastră, pe care o vom supune dezbaterii publice și consultărilor cu toate forțele politice precum și cu patronatele și  sindicatele, presupune următoarele direcții principale de acțiune și decizie.

• Stabilirea unui ritm anual de creștere a salariilor care trebuie să fie cunoscut și acceptat de întreaga societate (avem în vedere min. 10% pe an sau chiar mai mult, pentru atingerea, la sfârștul perioadei, a salariului european)
• Elaborarea unui program demografic, ferm și prioritar, în care femeile care nu au copii, respectiv  cele  care sunt angajate să fie stimulate să nască.  Acesta va viza acordarea unor sume de bani  consistente, mărirea duratei concediului de îngrijire copil precum și alte facilități pentru aceste mame. Trebuie ca, în maxim 2 ani, sporul natural populației României să devină unul pozitiv.
• Relansarea activității sectorului privat ca principalul producător de valoare adăugată și cel mai mare furnizor de taxe și impozite care alimentează Stimularea și revitalizarea acestui sector va avea ca efect creșterea veniturilor bugetare care vor permite și creșterea salariilor în instituțiile publice.
• Utilizarea fondurilor structurale prin simplificarea accesului la aceste fonduri și absorbția acestora 100%. Implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, de asemenea, va duce la creșterea veniturilor bugetare,
• altă direcție importantă o reprezintă inițierea unui vast program de reindustrializare și de investiții publice finanțate din fonduri atrase sau împrumutate, pe termen lung, de la organisme financiare internaționale și de la diverse fonduri suverane de investiț Acestea, vor fi generatoare de cerere de produse și servicii, pe orizontală. Toate acestea vor fi la rândul lor, purtătoare de taxe și impozite care, de asemenea, vor alimenta bugetul. În plus, investițiile în sectoare productive, pe lângă veniturile fiscale vor contribui și cu importante sume nefiscale la veniturile statului.
• Revizuirea din temelii a modului cum sunt exploatate resursele naturale ale României în sensul că acestea vor trebui exploatate în baza unor contracte de asociere a statului român în parteneriat public-privat Regula trebuie să fie partajarea producției (50% statul român, ca deținător al resurselor și 50% investitorii care vin cu tehnologiile; Prin verificarea tuturor înstrăinărilor de resurse, prin negociere și măsuri fiscale se va ajunge la astfel de procente de valorificare) . De aici vor putea proveni importante surse care vor alimenta bugetul. (Avem în vedere modelul norvegian de exploatare a petrolului) Exploatarea resurselor naturale fara distrugerea mediului ambiant si fara distrugerea „peisajului” arheologic.
• Redimensionarea raportului dintre salariul minim și maxim precum și stabilirea unui raport rezonabil (ca medie europeană) dintre pensia minimă și maximă și eliminarea actualelor inechități.

Creșterea sancțiunilor pentru corupția din managementul companiilor  din sectorul public, mergând până la închisoarea pe viață care va descuraja căpușarea și managementul corupt.